Denise Rifai a reacționat după ce în spațiul public au apărut informații potrivit cărora ar fi vizată într-un dosar instrumentat de DNA, legat de domeniul jocurilor de noroc. În aceeași cauză este menționat și primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, acuzat de luare de mită și plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.
Întrebată dacă are sau nu calitatea de suspect în dosar, prezentatoarea TV nu a oferit un răspuns direct. Ulterior, prin intermediul departamentului de PR al Antenei 1, a fost transmis un punct de vedere în care se precizează că aceasta beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Antena 1: „Nu vom face alte comentarii”
Reprezentanții postului au transmis că au luat act de informațiile apărute în presă referitoare la Denise Rifai, dar că nu vor comenta suplimentar pe marginea anchetei aflate în desfășurare.
„Ca orice cetățean român aflat în această fază juridică, aceasta beneficiază de prezumția de nevinovăție. Din respect pentru procedurile în curs, nu vom face alte comentarii pe marginea acestui subiect în acest moment”, au transmis reprezentanții Antenei 1.
Anterior, Denise Rifai a declarat, într-o intervenție la România TV, că nu apare în niciun dosar penal și că nu a făcut vreun denunț. „Nu apar în niciun dosar penal și nu am făcut niciun denunț”, a spus prezentatoarea.
Presa a relatat că ar fi fost audiată de procurori
Reacțiile vin după ce Mediafax a scris, citând surse, că Denise Rifai ar fi fost audiată de procurorii Secției a II-a din DNA și că ar avea calitatea de suspect pentru instigare și complicitate la dare de mită.
În același context, numele său a fost asociat cu cel al Odetei Nestor, fostă șefă a Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc. Denise Rifai a confirmat că o cunoaște pe aceasta și că are o relație apropiată cu ea. „Odeta e prietena mea”, a declarat prezentatoarea pentru Gândul.
Ciprian Ciucu spune că nu o cunoaște
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a fost întrebat de jurnaliști despre presupusa implicare a Denisei Rifai în dosar, în momentul în care s-a prezentat la Secția 25 de Poliție pentru a semna controlul judiciar.
Edilul a spus că nu o cunoaște pe prezentatoare. „Nu o cunosc, nu știu cine e”, a declarat acesta.
Într-un mesaj publicat pe Facebook, Ciprian Ciucu și-a susținut nevinovăția și a precizat că va afla mai multe detalii după ce el și avocații săi vor avea acces la dosar. Primarul a afirmat că nu a primit bani și că nu a condiționat emiterea unor documentații de urbanism de obținerea unor foloase.
Sursa foto + text: Libertatea.ro

