Părinții care intenționează să plece la muncă în străinătate și își lasă copiii în România au de respectat o procedură prevăzută de lege. Nu este suficient ca minorul să rămână în grija unei rude sau a unei persoane apropiate. Autoritățile trebuie informate din timp, iar persoana care va avea grijă de copil trebuie desemnată oficial.
Primăria trebuie anunțată cu cel puțin 40 de zile înainte
Părintele care exercită singur autoritatea părintească sau cel la care locuiește copilul trebuie să anunțe serviciul public de asistență socială din cadrul primăriei de domiciliu cu minimum 40 de zile înainte de plecarea din țară.
În notificare trebuie menționată persoana care se va ocupa de copil pe durata absenței. Regula se aplică și atunci când ambii părinți pleacă la muncă în alt stat. Dacă părintele este deja plecat, notificarea privind persoana desemnată trebuie transmisă de îndată.
Cine poate rămâne în grija copilului
Legea stabilește și condițiile pe care trebuie să le îndeplinească persoana aleasă. Aceasta trebuie să aibă cel puțin 18 ani și poate proveni din familia extinsă, dintre rude, afini sau prieteni ai familiei cu care copilul are o relație de atașament ori alături de care s-a bucurat de viață de familie.
Totodată, persoana trebuie să ofere condițiile materiale și garanțiile morale necesare pentru creșterea și îngrijirea minorului.
Instanța poate delega temporar autoritatea părintească
Simpla menționare a unei persoane în notificarea depusă la primărie nu îi oferă automat acesteia toate drepturile necesare pentru a lua decizii în numele copilului. Confirmarea se realizează de către instanța de tutelă.
Judecătorul poate dispune delegarea temporară a autorității părintești pentru maximum un an. Dacă părinții rămân în străinătate, măsura poate fi prelungită succesiv, în condițiile prevăzute de lege.
Sunt necesare și documente pentru persoana desemnată
În cadrul procedurii trebuie prezentate documente care să arate că persoana aleasă poate asigura îngrijirea copilului. Dosarul include și raportul de anchetă psihosocială realizat de serviciul public de asistență socială. Persoana desemnată trebuie să își exprime acordul în fața instanței.
După plecarea părinților, serviciile de asistență socială au și rolul de a oferi persoanei care îngrijește copilul consiliere și informare. Procedura are ca scop protejarea minorului și asigurarea unei persoane care să poată răspunde legal pentru nevoile sale pe perioada absenței părinților.

